Radu Ștefan nu pare tentat să semneze prelungirea contractului cu Lazio. Van Gaal îl dorește la United

Radu Ștefan nu pare tentat să semneze prelungirea contractului cu Lazio. Van Gaal îl dorește la United
  • Publicat:
  • Actualizat:

Radu Ștefan ar putea fi în iarnă protagonistul celui mai impresionant transfer al unui român din ultimii 10 ani. Fundașului îi expiră contractul cu Lazio vara viitoare și din ianuarie poate semna cu alt club. Presa din Italia anunță că există semnale clare că United și-l dorește.

După 7 ani petrecuți în Cetatea Eternă, Radu Ștefan pare tentat de o nouă provocare. În trecut s-a discutat despre interesul mai multor cluburi, însă de fiecare dată Lazio s-a opus unui transfer, considerându-l pe român o piesă inamovibilă. De această dată, șansele ca fundașul să își prelungească înțelegerea cu gruparea antrenată de Stefano Pioli sunt mici, mai ales că sunt informații tot mai multe că United l-ar dori.

Pe Old Trafford românul nu doar că ar câștiga mult mai mult – salariu va fi unul cel puțin dublu, având în vedere că ar veni din postura de jucător liber de contract, dar și ar avea ocazia să evolueze la cel mai înalt nivel, pentru trofee importante.

Interesant este că Van Gaal, tehnicianul „diavolilor”, și l-a dorit pe Ștefan Radu încă din 2010, pe când antrena pe Bayern. Lazio nu a fost de acord cu suma oferită de bavarezi, dar cei doi au acum din nou ocazia să lucreze împreună. În prezent, centrul defensivei trupei din Manchester este punctul nevralgic, investițiile enorme făcute în ultimul an vizând în principal linia de mijloc și de atac. Rojo, Jones, Evans, Smalling, McNair și Blackett sunt variantele lui Van Gaal pentru posturile de fundaș central. Ultimii doi sunt de mare viitor, dar încă necopți pentru o echipă de talia lui United, în timp ce Jones și Evans și Smalling au mari probleme cu accidentările. Totuși, niciunul dintre ei nu pare a se ridica, din punct de vedere al CV-ului, la un club cu pretențiile celui de pe Old Trafford.

Lazio trebuie să rezolve urgent prelungirea contractelor lui Federico Marchetti și Ștefan Radu. Doi jucători cheie pentru Pioli, care, deși pentru sezonul viitor au viitorul asigurat la club, din iarnă pot semna cu alt club, intrând în ultimele șase luni de contract. Negocierile au început, dar sunt anevoioase. Marchetti vrea să i se asigure un salariu superior celui de acum, aproximativ 1,1 milioane de euro/sezon. În ceea ce îl privește pe Radu Ștefan situația e mai complexă. Deja oficialii lui Lazio îi urmăresc pe Tremoulinas (Sevilla) și Mario Rui (Empoli), conștienți că îl pot pierde pe român. Pe lângă salariul mult mai mare cerut de acesta (acum are 1,3 milioane de euro/an), se pune problema dorinței lui de a rămâne. Românul vrea să se lupte pentru trofee, de-a lungul timpului având propuneri de la formații mult mai puternice„, notează calciomercato.com.

Deși de-a lungul timpului mai mulți români au evoluat la cel mai înalt nivel în Premier League – Ilie Dumitrescu, Gică Popescu, Dan Petrescu, Adrian Mutu -, niciunul nu a îmbrăcat tricoul celei mai titrate formații din Anglia.

2 goluri în 177 de partide a marcat Ștefan Radu pentru Lazio, formație al cărei vicecăpitan este. Din 2008, de când a sosit la Roma, fundașul a impresionat cu evoluțiile sale constant bune

3 trofee are în palmares apărătorul de 28 de ani la gruparea din Cetatea Eternă: 2 Cupe ale Italiei (2008-2009 și 2012-2013) și Supercupa Italiei (2009)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doar de o secundă a fost nevoie pentru ca Moni să pice în ghearele morții la doar 17 ani. Ce s-a întâmplat la Timișoara
Doar de o secundă a fost nevoie pentru ca Moni să pice în ghearele morții la doar 17 ani. Ce…
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
"Dumnezeu să te ierte, înger frumos". Moni a fost condusă spre moarte de iubitul său, care îşi luase permisul de…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului uriaş
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului…
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
Ungurii, la ani lumină de România. Planul Ungariei devine realitate
Ungurii, la ani lumină de România. Planul Ungariei devine realitate
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×